Partidul Șor – în afara legii. Tauber spune că formațiunea sa nu recunoaște decizia Curții Constituționale

Partidul Șor nu recunoaște decizia Curții Constituționale, prin care formațiunea a fost declarată neconstituțională. Deputatul formațiunii, Marina Tauber a declarat că această decizia e Curții Constituționale „a fost luată cu încălcarea flagrantă a legislației naționale și jurisprudenței europene”.

În iulie, politicianul Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a anunțat, din Israel, că creează Fundația „ȘOR”. Lider al unui partid declarat neconstituțional în Moldova, Șor anunță că principalul scop al fundației va fi să susțină proiectele care vizează dezvoltarea democrației în Moldova, precum și mass-media și politicieni independenți. Șor nu pomenește însă, în niciun moment, din ce bani o va face.

„Am luat decizia de a crea Fundația „ȘOR” pentru dezvoltarea democrației. Din acest fond vor fi finanțate toate proiectele privind dezvoltarea democrației, va fi susținută mass-media independentă, dar și politicienii independenți. Scopul creării acestei fundații este de a pune capăt uzurpării puterii de stat, de a construi o Moldovă cu adevărat democratică și prosperă”.

Curtea de Apel l-a condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul frauda bancară și a pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Sentința a fost pronunțată pe data de 13 aprilie, curent. În reacție, Ilan Șor a acuzat magistrații că s-ar fi subordonat ordinelor politice și a susținut decizia Curții de Apel „îl lasă rece și că nu are de gând să se conformeze acesteia”.

Hotărârea a fost precedată de decizia Curții Constituțională, care a declarat Partidul „ȘOR”, condus de Ilan Șor, pe 19 iunie, neconstituțional. Conform hotărârii, acesta urmează a fi dizolvat, iar deputații aleși în Parlament pe lista formațiunii urmează să rămână independenți, fără dreptul de a se afilia altor fracțiuni parlamentare.

La doar câteva zile distanță după aceea, pe 26 iunie, Șor a anunțat crearea unei noi formațiuni politice – Blocul politic „Șansă, Obligații, Realizări” (Ș.O.R), la care ar fi aderat, chiar din prima zi, alte două partide – „Forța de Alternativă şi de Salvare a Moldovei” și Partidul „NOI”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata