Patru mii de tone de motorină: Guvernul României va susține, din nou, agricultorii din Moldova

Veste promițătoare pentru fermierii de la noi. Guvernul României a anunțat că va susține, din nou, agricultorii din Moldova și va dona 4.000 de tone de motorină, de această dată în contextul începerii lucrărilor de primăvară. Despre acest lucru a informat ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, în cadrul unei emisiuni de la Vocea Basarabiei.

„Alături de agricultorii din Republica Moldova este, spre exemplu, Guvernul României, care a declarat că va da 4.000 de tone de motorină. Urmează să fie o hotărâre de Guvern, când va fi luată această hotărâre, noi am fost informați că, de principiu, s-a luat o astfel de decizie, când va fi luată o decizie finală și va fi hotărârea de Guvern românească, noi deja avem experiența distribuția celor 6.000 de tone”, a spus Vladimir Bolea.

Deja lucrăm și elaborarea planului de distribuire a motorinei livrate de România agricultorilor noștri, a mai spus Bolea.

„Chiar astăzi înainte de a venit la emisiune vorbeam cu dl Șarban, i-am spus să ridice regulamentul în baza căruia au fost distribuite, să începem să lucrăm la el și în momentul în care vom ști că deja se dă să aducem agricultorii, asociațiile și să ne așezăm la masă cu ei să vedem cum distribuim, care este algoritmul, cui dăm acest ajutor, că vorbim de consecințele secetei, că vorbim de prăbușirea prețului, adică să găsim un algoritm care să reflecte necesitățile agricultorilor și să împărțim aceste 4.000 de tone agricultorilor din Republica Moldova”, a mai adăugat ministrul Agriculturii.

În urmă cu doi ani, Guvernul României a aprobat un pachet de sprijin pentru Moldova. Atunci, autoritățile de la București au acordat cu titlu gratuit 6.000 de tone de motorină, pentru a-i ajuta pe agricultori noștri să înfrunte mai ușor efectele secetei din acel an.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata