Pedepse mai mari pentru infracțiunile de corupție

Parlamentul ar putea înăspri sancțiunile pentru infracțiunile de corupție, și asta după ce, în ședința de astăzi, Comisia juridică, numiri și imunități a propus Legislativului aprobarea unui proiect de modificare a Codului penal.

Mai exact, se cere ca unele infracțiuni de corupție să fie transferate de la categoria de infracțiuni mai puțin grave la categoria infracțiunilor grave, adică persoana se va elibera de răspundere penală după 15 ani de la săvârșirea unei infracțiuni grave, comparativ cu termenul de cinci ani prevăzut pentru infracțiunile mai puțin grave.

De asemenea, va fi majorat până la 8 ani termenul de închisoare pentru acte de corupție.

Noile modificări vor crea premise pentru practici unitare a instanțelor judecătorești în soluționarea cauzelor de corupție, deoarece nu va fi posibilă aplicarea normelor privind liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravențională, condamnarea cu suspendarea condiționată a executării pedepsei și liberarea de pedeapsă datorită schimbării situației.

Proiectul, care urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului, a fost elaborat de Guvern, în baza acordului la nivel de experți dintre misiunea FMI și autoritățile de la noi privind programul de reforme economice.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata