Peste 14 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută

Reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească informează că, în perioada 24-30 iulie, serviciul de asistență medicală a fost solicitat de către 14.144 de cetățeni cu diverse urgențe, inclusiv 2.141 copii.

De asemenea, după acordarea asistenței medicale urgente 5.873 pacienți, dintre care 4.656 maturi și 1.217 copii au fost transportați la spital.

Prin urmare, intervenția ambulanței a fost solicitată de cetățeni cu următoarele motive: 2.740 urgențe cardiovasculare, dintre care 55 cu sindrom coronarian acut; urmate de 2.070 patologii neurologice, dintre care 225 cu accidente vasculare cerebrale, 1.551 urgențe traumatologice și 1.413 boli respiratorii.

Totodată, la Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP au mai fost înregistrate 312 solicitări pe motivul urgențelor infecțioase și 97 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care dintre care 57 mușcături de animale sau înțepături de insecte, 28 combustii și 6 insolații.

Pe parcursul întregii săptămâni, echipele AMU au fost solicitate în cazul a 64 accidente rutiere, în urma cărora au suferit 86 persoane, printre care 18 copii. Ulterior, 68 pacienți cu diverse traumatisme au fost transportați la spital pentru investigații și tratament.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata