Peste 21 000 de cetățeni au părăsit Republica Moldova în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 42 228 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 21 161 traversări persoane.

Potrivit Poliției de Frontieră, cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 24 960, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 17 268.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 20 392 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate – 13 808 treceri și alte 8 028 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

PTF Leușeni – 8 311 traversări persoane;
PTF Aeroportul Chișinău – 8 028 traversări persoane;
PTF Sculeni – 4 605 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 172 traversări persoane;
PTF Giurgiulești – Galați – 2 928 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 2 189 traversări persoane;

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 11 996 treceri, dintre care 6 254 – pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 647 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

La această oră, toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal, valori minime de trafic.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata