PL: „Noii membri ai Consiliului Audiovizualului, de frica de a nu fi concediați, vor face totul ce le vor spune guvernanții PAS”

Noii membri ai Consiliului Audiovizualului, de frica de a nu fi concediați, vor face totul ce le vor spune guvernanții PAS”, susțin cei de la Partidul Liberal, care și-au exprimat nedumerirea cu prilejul recentelor evenimente care au condus la revenirea Consiliului Coordonator al Audiovizualului sub control parlamentar, „de fapt, sub controlul politic al partidului PAS”.

„Partidul Liberal își exprimă îngrijorarea, cu atât mai mult cu cât scoaterea CCA de sub control parlamentar s-a produs la recomandarea forurilor înalte din Uniunea Europeană, care astăzi, cât de straniu n-ar fi, dar văd din nou CCA sub controlul Parlamentului. Prin modificările făcute la Codul Audiovizualului, Actuala Guvernare a instituit un control excesiv și neiechilibtat asupra Presei Audiovizuale. PAS pune într-o situație de subordonare membrii actuali și viitori ai CCA, care de frica de a nu fi concediați după prezentarea fiecărui raport, vor face totul ce le vor spune guvernanții PAS”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

După modificarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale, întregul corp de membri al Consiliului Audiovizualului (CA) al Republicii Moldova va fi desființat. Acest lucru s-a întâmplat după ce șefa CA, Alla Ursu-Antoci, a prezentat un raport privind activitățile consiliului pentru anul 2020, dar acesta a fost respins de legislativ.

„Membrii Comisiei au constatat că Consiliul Audiovizualului nu s-a asigurat că furnizorii și distribuitorii de servicii media îndeplinesc cerințele pentru a asigura imparțialitatea, echilibrul și promovarea liberei formări a opiniilor asupra conținutului programelor audiovizuale, în special în timpul campaniilor electorale din 2020”, a declarat Comisia pentru Cultură, Educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Opoziţia a fost de partea Alei Ursu-Antoci, acuzând majoritatea parlamentară că subordonează departamentul.

Pe de altă parte, președintele parlamentului, Igor Grosu, a criticat activitățile CA, referindu-se la inacțiunea acestuia în perioadele electorale precedente.

„Avem două holdinguri – Plahotniuc și PSRM. Nu avem nevoie de astfel de instituții. Care este efectul controalelor dvs. dacă răul a fost deja făcut. Știți foarte bine câte minciuni se răspândesc la televiziune și radio, mai ales în contextul unei pandemii”, a spus președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata