Platforma DA anunță proteste și o nouă moțiune
Platforma DA ia serios în calcul organizarea unor proteste în adresa guvernării actuale. Liderul formațiunii sugerează că Executivul condus de Ion Chicu nu s-ar preocupa de interesele importante ale Moldovei, ci interesele unor grupuri de interese financiare. Chiar dacă moțiunea de cenzură acum două săptămâni n-a trecut în Parlament, Andrei Năstase spune că formațiunea nu va ceda și va pregăti alta.
Mai mult, afirmă liderul PPDA, sunt posibile și proteste. Năstase a lansat din nou săgeți în adresa colegilor din opoziție.
„Platforma DA ia în calcul două lucruri foarte și foarte importante. Protestele, ca manifestare civică, și o nouă moțiune de cenzură, ca manifestare politică parlamentară. Regretăm enorm că demersul nostru de a debarca acest guvern catastrofă și a instala un guvern asumat de PPDA a fost tratat cu iresponsabilitate de foarte mulți actori politici. În final, avem în continuare un guvern catastrofă”.
Amintim, pe 16 iulie, fracțiunile Platforma DA și PAS au înaintat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ion Chicu, nemulțumite de gestiunea pandemiei de coronavirus și de subminarea securității economice a statului.
În favoarea moțiunii au votat însă doar 46 de deputați, insuficienți pentru ca aceasta să treacă și guvernul Chicu să fie demis. Cel mai probabil, actualul executiv va rămâne în funcție până cel puțin la sfârșitul acestui an, după finalizarea alegerilor prezidențiale, programate pentru întâi noiembrie.