Compensațiile pentru căldură nu sunt condiționate de plata integrală a facturilor. Declarația a fost făcută de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, după ce a fost întrebată dacă persoanele care nu achită integral factura la gaz pot fi private de compensații. Oficialul a mai precizat că furnizorii de energie au mecanismele lor pentru a-i determina pe cetățeni să-și plătească facturile.
NATALIA PLUGARU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Suportul pe care îl aduce acest program este să ajute într-adevăr cetățenii ca să-și achite facturile în perioada rece a anului. Ajutorul se face în plată monetară. Bineînțeles că beneficiarii au flexibilitatea în gestionarea respectivă a veniturilor, dar furnizorii de energie au mecanismele lor pentru a responsabiliza cetățenii să achite facturile. Mai mult decât atât, analiza pe care am făcut-o, pentru experiența anului trecut, a arătat că noi am avut o responsabilitate majoră din partea cetățenilor în achitarea facturilor. Deci, nu au fost situații în care din motivul acestor compensații facturile nu au fost achitate.”
Ulterior, la insistența unui jurnalist, Natalia Plugaru a fost întrebată dacă pot fi private de acest ajutor persoanele care nu achită integral factura.
NATALIA PLUGARU, ministrul Muncii și Protecției Sociale: „Acest lucru nu este condiționat. Ce vreau eu să zic este că din experiența ultimilor ani noi nu avem situații când, din cauza compensațiilor, facturile nu au fost achitate. Dimpotrivă, acestea vin ca ajutor în achitarea facturilor. Reiterez, furnizorii de energie termică și electrică au măsurile lor de a solicita cetățenii să se asigure că plata se face pentru servicii.”
Reamintim că bugetul pentru compensații în sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 a fost de două miliarde 690 milioane de lei. Contribuția partenerilor de dezvoltare a fost de un miliard 150 milioane de lei.
