Popescu, după întâlnirea cu Lavrov: „Poziția noastră rămâne aceeași. Trupele rusești trebuie scoase din stânga Nistrului”

Aflat într-o vizită de lucru la Moscova, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu și ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov au avut o întrevedere. Înainte de a face declarații pentru presă, cei doi oficiali au semnat o declarație cu ocazia celei de-a 20-a aniversare de la semnare.

 

Serghei Lavrov a fost mulțumit de dialogul purtat cu omologul moldovean, Nicu Popescu, precizând că a fost unul „constructiv”. Acesta a declarat că Rusia este dispusă să ofere Moldovei vaccinuri anti-COVID-19.

(Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei)

„Am convenit să lucrăm în continuare asupra acțiunilor împotriva Covid-19. Am confirmat disponibilitatea Moscovei de a oferi toate cele necesare prietenilor noștri moldoveni, inclusiv distribuirea vaccinului rusesc și alte feluri de cooperare”.

Rusia așteaptă reluarea cât mai rapidă a negocierilor în formatul „5+2” privind reglementarea transnistreană, afirmă Serghei Lavrov, ministru al Afacerilor Externe. El a subliniat că Rusia va exercita în continuare misiunea de pacificare și garant în reglementarea transnistreană.

În schimb, Popescu a avut o altă părere.

(Nicu Popescu, ministrul de Externe de la Chișinău)

„Am discutat despre transparența și scoaterea munițiilor de la Colbasna. Este un interes comun de a ieși din această situație de risc. Ce ține de prezența trupelor operative ruse în Transnistria, poziția noastră rămâne neschimbată. Această prezență nu corespunde statutului de neutralitate din Constituție și scoaterea trupelor rusești rămâne o prioritate”.

În același timp, lucru susținut de ambii participanți la conferință, în viitorul apropiat, nu este preconizată o întâlnire dintre Maia Sandu și Vladimir Putin.

(Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei)

„Ne-am întâlnit noi astăzi. Sunt contacte și între alte ministere. Cred că, după ce se va acumula o notă pozitivă și va fi de acord conducătorul nostru, cu siguranță se vor vedea.”

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, va veni într-o vizită la Chișinău, la invitația omologului moldovean, Nicu Popescu. Lavrov a precizat că termenii vizitei urmează să fie stabiliți pe canale diplomatice.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata