Portugalia, lovită de incendii de pădure puternice

Portugalia este lovită de o serie de incendii puternice, de câteva săptămâni. Uniunea Europeană a decis să asiste țara iberică: sateliții Copernicus vor ajuta la depistarea celor mai mari focare. Ultimul incendiu a început sâmbătă, într-o regiune din sudul țării. Flăcările s-au răspândit rapid și amenință deja zonele învecinate.

Până acum, în lupta cu flăcările, un pompier a decedat, iar alți șase au fost răniți. Peste 800 de salvatori sunt angrenați în localizarea și stingerea incendiilor, alături de zeci de autospeciale și avioane. Eforturile pompierilor sunt zădărnicite și de temperaturile mari, peste 40 de grade.

Datele oferite de Uniunea Europeană arată că Portugalia este una dintre ţările sale cele mai afectate de incendii în fiecare an. Experții au avertizat încă de la începutul acestei veri că vor fi probleme mari în acest sens. Una dintre cauze, spun ei, este și faptul că mulți părăsesc zonele rurale, iar casele și împrejurimile lor rămân fără supraveghere.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata