Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua o vizită oficială în R. Moldova. Când va avea loc

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua săptămâna viitoare o vizită oficială în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean în cadrul unui briefing, după vizita de lucru efectuată în raionul Drochia.

„Săptămâna viitoare mă voi bucura foarte mult, premierul Ciucă va fi la Chișinău și respectiv sper că va veni cu vești bune, inclusiv pe zona de expertiză. Vreau să reamintesc că Bucureștiul ne ajută și cu criza energetică, dezvoltarea comunităților, finanțarea proiectelor la nivel local. Avem această relație privilegiată și noi ne gândim cum să avem reciprocitate în raport cu Bucureștiul”, a declarat premierul.

Amintim că, pe 1 martie, prim-ministrul Dorin Recean a efectuat o vizită la București, unde omologul său l-a asigurat că România este cel mai sincer și de încredere partener al Republicii Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata