Primăria Municipiului Chișinău îndeamnă cetățenii orașului să evite văruirea copacilor și a bordurilor, în contextul curățeniei din preajma Paștelui.
Potrivit municipalității, această practică este depășită și lipsită de utilitate în cazul localităților urbane.
Totodată, instituția precizează că aduce mulțumiri internauților care au enunțat cazurile de văruire a copacilor și îi invită să dea o mână de ajutor autorităților administrației publice locale, pentru a contribui cu toții la salubrizarea orașului în care locuim, în preajma Sărbătorii Învierii.