Cazul vicepreședintelui raionului Sângerei, care în seara zilei de ieri a fost stropit cu verde de briliant de către membrii unui partid politic va fi cercetat sub aspect penal.
Procuratura raionului Sângerei a inițiat astăzi două cauze penale pentru ”huliganism comis de două sau mai multe persoane” și ”chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”.
Acum câteva clipe, procurorii l-au reținut pe președintele organizației teritoriale al formațiunii politice PACE, care ar fi stropit victima cu soluție, acesta urmând a fi audiat pe marginea cazului.
Victima se află internată la spitalul raional, având arsuri de gradul I și II la ambii ochi.
Acțiunile de urmărire penală sunt în derulare, iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.
Pentru aceste acțiuni, legislația prevede amendă sau închisoare maximă de până la 5 ani.