Procurorul general Alexandr Stoianoglo s-a adresat din nou Curții Constituționale

Procurorul general Alexandr Stoianoglo s-a adresat din nou Curții Constituționale. De această dată el cere verificarea constituționalității decretului prezidențial privind revocarea lui Dumitru Pulbere din funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, precum și modificarea legii, prin care s-a impus limita de 65 de ani pentru exercitarea funcției de membru al CSP.

Prin sesizarea depusă, Procurorul General mai solicită Înaltei Curți să exercite controlul constituționalității sintagmei ”precum și vârsta de cel mult 65 de ani” din Legea cu privire la Procuratură, introdusă în text prin modificările operate de Parlament pe 24 august, 2021.
În plus, se solicită Curții Constituționale să se pronunțe și sub aspectul constituționalității procedurii de legiferare a Legii nr.102 din 24 august 2021 prin care a fost modificată și completată Legea cu privire la Procuratură, în partea antereferită.

Procuratura Generală consideră imperios necesară suspendarea acțiunii prevederilor contestate în scopul conservării ordinii constituționale, a independenței CSP, a inamovibilității și stabilității mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de Legea Supremă a țării.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata