Putin a recunoscut așa-zisele republici Donețk și Lugansk. Ce urmează mai departe?

Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut independența republicilor autoproclamate din Donbass, a semnat decrete de asistență reciprocă cu acestea și a instruit forțele armate ruse să asigure „funcții de menținere a păcii” în aceste regiuni. În discursul său televizat adresat națiunii, președintele Putin și-a justificat decizia pe baza intereselor de apărare ale Rusiei. „Alegerea modalităților de asigurare a securității nu ar trebui să reprezinte o amenințare pentru alte state, iar intrarea Ucrainei în NATO este o amenințare directă la adresa securității Rusiei”, a spus el.

Pe rețelele sociale apar înregistrări video care, după cum s- menționat, surprind intrarea vehiculelor blindate rusești în RPD și LPR. Cu o zi înainte, adresându-se națiunii, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis că granițele țării sale recunoscute internațional vor rămâne aceleași.

„Ne așteptăm la pași clari și eficienți de sprijin din partea partenerilor noștri, acum este foarte important să înțelegem cine este un adevărat prieten și aliat și cine va continua să sperie Federația Rusă doar în cuvinte”, a spus Zelenski.

Pe fondul unei noi crize, Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit de urgență. Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasily Nebenzya, a cerut țărilor lumii să se concentreze pe detensionarea conflictului. „Acum este important să ne concentrăm asupra modului de a evita războiul și de a forța Ucraina să oprească bombardamentele și provocările împotriva Donețkului și Luganskului”, a spus el, părăsind întâlnirea imediat înainte de discursul colegului său ucrainean. Ambasadorul Ucrainei la ONU, a promis că „granițele recunoscute internațional ale Ucrainei au fost și vor rămâne neschimbate, indiferent de orice declarații și acțiuni ale Federației Ruse”.

Între timp, președintele american Joe Biden a spus că recunoașterea Donbass-ului amenință securitatea națională a Americii și a semnat un decret care interzice comerțul și investițiile în RPD și LPR.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata