Reacția MAEIE, după interzicerea intrării mai multor oficiali moldoveni în Rusia

În ceea ce privește decizia autorităților Federației Ruse de instituire a interdicției de intrare pentru unele persoane oficiale din Republica Moldova, MAEIE comunică următoarele.

„Decizia de răspuns a părții ruse este una regretabilă, nu este prima oară când autoritățile ruse recurg la astfel de măsuri. Republica Moldova rămâne ferm angajată în contracararea acțiunilor destabilizatoare”.

Este cunoscut faptul că decizia anterioară a autorităților Republicii Moldova de instituire a parității colaboratorilor misiunilor diplomatice ale Federației Ruse la Chișinău și Republicii Moldova la Moscova a fost adoptată urmare a multiplelor acțiuni de implicare în afacerile interne ale țării noastre. Măsura în cauză corespunde prevederilor Convenției de Viena privind relațiile diplomatice”, a declarat Igor Zaharov, consilierul pe comunicare al ministrului de externe Nicu Popescu.

Aminitim că pe 22 de diplomați ruși și 23 de angajați din rândul personalului tehnic au fost părăsit țara luni, 14 august, după ce autoritățile moldovenești au luat decizia, la finalul lunii iulie, de a reduce personalul diplomatic și tehnico-administrativ al Federației Ruse la Chișinău.

Amintim că ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Lilian Darii, a fost convocat vineri, 18 august, la Ministerul rus de Externe, în legătură cu decizia Chișinăului de a reduce numărul diplomaților ruși în Republica Moldova.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata