Reacția Maiei Sandu la condamnarea lui Ilan Șor. Ce spune Vlad Filat despre „pronunțările triumfaliste”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o reacție, după ce magistrații de la Curtea de Apel Chișinău l-au condamnat pe președintele Partidului Politic ȘOR, Ilan Șor, la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”.

Într-o postare pe Facebook, șefa statului a menționat că doar prin decizii prin care se pedepsesc hoții, justiția își poate căpăta legitimitatea.

Șor va sta 15 ani la pușcărie pentru furtul miliardului și averea lui va fi confiscată. Acest lucru a fost decis astăzi de Curtea de Apel. Acest lucru a fost cerut de noi pentru a se face dreptate poporului. Acest lucru a fost cerut de cetățeni – ca cei care fură să întoarcă banii, iar legea să fie pusă în capul mesei. Doar așa justiția își poate căpăta legitimitatea, prin decizii legale care pedepsesc hoții și fac dreptate”, a scris Maia Sandu.

La rândul său, fostul prim-ministru al țării, Vlad Filat a ținut să sublinieze că reacția Maiei Sandu și a tuturor celor care „se pronunță triumfalist asumându-și această decizie, le sugerez să înceteze, altfel conferă un caracter politic acestei condamnări, dată de justiție.”

„Justiția s-a pronunțat în cazul Șor. Președintelui Maia Sandu și tuturor celor care se pronunță triumfalist asumându-și această decizie, le sugerez să înceteze, altfel conferă un caracter politic acestei condamnări, dată de justiție. Aceste asumări politice vor fi folosite ulterior în instanțele internaționale. Politicienii să rămână sa facă politică, iar justiția să facă dreptate! Totuși, viața bate filmul!”, a scris Vlad Filat pe rețelele de socializare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata