Recean: „Regiunea transnistreană va primi gaze naturale în baza unui contract semnat de Moldovagaz cu un trader european”
Comisia pentru Situații Excepționale a decis să permită tranzitarea gazului de la frontiera cu Republica Moldova către regiunea transnistreană în baza unui contract semnat de Moldovagaz cu un trader european, cu plata în avans. Declarația a fost făcută de premierul Dorin Recean. Potrivit lui, această decizie a venit în urma refuzul din partea regimului de la Tirapol a ajutorului de 60 de milioane de euro.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „Am făcut o derogare de la legea cu privire la gazele naturale, pentru că, astăzi, conform legii, Moldovagaz poate livra gaze naturale în stânga Nistrului doar în baza contractului existent cu Gazprom. Mai exact, Moldovagaz va putea încheia contracte pentru furnizarea gazelor naturale în stânga Nistrului. Din informațiile pe care le avem la această etapă este vorba despre o furnizare de către un trader din Europa de trei milioane de metri cubi pe zi, pentru următoarele 16 zile.”
Potrivit lui Dorin Recean, în cazul în care livrările de gaze naturale vor depăși limita de trei milioane de metri cubi pe zi și vor începe să lucreze industriile mari, atunci Guvernul de la Chișinău va impozita tranzacțiile. Gazele naturale pot ajunge în stânga Nistrului începând cu 13 februarie, a mai subliniat premierul.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „Pentru ziua de 11 și 12 februarie am decis ca Moldovagaz să poată să vândă celor de la Tiraspoltransgaz două milioane de metri cubi și să mai împrumute trei milioane de metri cubi pentru o perioadă de până la sfârșitul lui martie.”
Decizia autorităților a fost luată în contextul în care Tiraspolul a refuzat ajutorul de 60 de milioane de euro, care venea cu un set de condiții. Una dintre condițiile cele mai importante a fost să introducă tarife la energia electrică gradual în creștere atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „La fel, nu s-a acceptat ca să pună tarife pentru industrie. Kremlinul a creat această problemă și atunci trebuia să alegem între a lăsa oamenii din stânga Nistrului să înghețe din nou, așa cum a fost în luna ianuarie, sau să avem această decizie echilibrată. Alegerea Tiraspolului nu este o soluție potrivită, pentru că, în continuare, aduce multă incertitudine și lasă oamenii din stânga Nistrului vulnerabili la ceea ce vrea sau nu vrea să facă regimul de la Kremlin.”
Pe 4 februarie, comisarul european pentru Extindere, Marta Kos, a anunțat că Uniunea Europeană este dispusă să acorde 60 milioane de euro regiunii transnistrene pentru ca să-și acopere necesitățile energetice până la mijlocul lunii aprilie, însă pentru a beneficia de acest suport i se impun anumite condiționalități. Ulterior, președintele Maia Sandu a explicat că una dintre condiții este ca regiunea să-și crească treptat tarifele la energie