Restricții și nu prea. Scandal uriaș în Franța, după ce mai mulți miniștri și politicieni au fost surprinși în restaurante clandestine, închise de autorități încă de anul trecut

Un scandal uriaș a izbucnit în Franța, iar opinia publică cere „nume”, după ce politicieni francezi, inclusiv miniștri, sunt suspectați că au participat la evenimente nepermise în pandemie, în restaurante clandestine, încălcând măsurile sanitare în vigoare.

Totul a pornit de la reportaj de televiziune filmat cu camera ascunsă, în care o sursă anonimă susţine acest lucru. Ca urmare, duminică au fost deschise două anchete – una de natură judiciară și una internă, în cadrul poliției.

Un canal francez a difuzat vineri seară un reportaj realizat cu o cameră ascunsă dintr-un loc prezentat drept „un restaurant clandestin, situat în cartierele selecte”, unde participanţii şi chelnerii nu poartă măşti şi nu respectă regulile de distanțare fizică. Canalul a difuzat şi alte imagini, de la o petrecere contra cost, unde zeci de invitaţi apar fără măşti, unii îmbrăţişându-se și sărutându-se, sfidând practic interdicţiile adoptate pentru a frâna răspândirea COVID-19.

În Franţa, restaurantele şi barurile sunt închise de la sfârşitul lunii octombrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata