România, principalul importator de produse moldovenești
România a devenit principalul importator de produse moldovenești, anunță Biroului Național de Statistică, care face referire la comerțul exterior al țării noastre pentru primele șapte luni ale anului 2020.
Astfel, potrivit BNS, valoarea totală a exporturilor de produse moldovenești pe piața europeană, în șapte luni ale anului curent a constituit 893,5 milioane, cu o pondere de 64,7% din totalul exporturilor, iar a importurilor – de circa 1,3 miliarde de dolari.
Iar aici trebuie de menționat un lucru important, volumul exporturilor moldovenești doar în România în această perioadă a însumat circa 357 de milioane, iar volumul importurilor din țara vecină a constituit aproximativ 348 de milioane de dolari. Drept urmare, soldul comercial al Moldovei cu România în ianuarie-iulie 2020 s-a ridicat la peste opt milioane de dolari.
În aceeași perioadă, exportul mărfurilor moldovenești pe piața CSI a însumat puțin peste 220 de milioane, cu o pondere în totalul exporturilor de 16%, iar importurile au constituit circa 733 de milioane de dolari.