România și Republica Moldova vor introduce controlul comun la punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești

România și Republica Moldova vor introduce controlul comun la punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești. Anunțul a făcut de președintele interimar al Senatului României, Mircea Abrudean. În plus, oficialul a anunțat că, în curând, vor demara lucrările la podul de la Ungheni, primul pod construit peste Prut din ultimii 60 de ani, consolidând astfel legăturile fizice și economice dintre cele două țări.

MIRCEA ABRUDEAN, președintele interimar al Senatului României: „Progresele pentru realizarea Autostrăzii A8 – Autostrada Unirii – sunt notabile. La finalul lunii aprilie vom asista la un moment istoric, cum știți: începerea construcției podului de la Ungheni, primul pod nou peste Prut în ultimii 60 de ani, parte esențială a acestui proiect ambițios. De asemenea, pentru facilitarea circulației transfrontaliere vom introduce, în curând, controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești, consolidând eforturile deja implementate la vama Albița-Leușeni. Aceste măsuri vor contribui semnificativ la fluidizarea traficului și la intensificarea legăturilor dintre cele două state.”

La rândul său, șeful Legislativului de la Chișinău a mulțumit Bucureștiului și europarlamentarilor români pentru suportul oferit în procesul de negociere și aprobare a ajutorului de 1,9 miliarde de euro, oferit de UE pentru țara noastră. De asemenea, el a specificat că, în cadrul întrevederii, au fost discutate toate proiectele comune, inclusiv cele de interconectare.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Pe data de 26 aprilie, la podul Ungheni-Ungheni vom avea un eveniment foarte important. Fălciu-Cantemir, iarăși, o interconexiune de cale ferată pe care pregătim să o punem în funcțiune. Acum se lucrează mai multe pe partea noastră, la Cantemir. Sperăm în mai-iunie să finalizăm și primul transport feroviar să poată să circule.”

Totodată, Mircea Abrudean, a declarat că România susține ferm parcursul european al Republicii Moldova.

MIRCEA ABRUDEAN, președintele interimar al Senatului României: „România va continua să sprijine Republica Moldova pe toate palierele. Suntem alături de frații noștri de peste Prut în depășirea crizei energetice și în procesul de integrare europeană. Continuarea și continuitatea la guvernare a forțelor pro-europene este esențială, cu atât mai mult cu cât creșterea calității vieții cetățenilor este cea mai eficientă contrapondere la retorica anti-europeană promovată de Moscova.”

În acest context, președintele Legislativului, Igor Grosu, a spus că alegerile din 2025 trebuie protejate de interferențele externe.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Anul 2025 este an electoral, alegerile prezidențiale în România și noi în toamnă vom avea alegerile parlamentare. Pornim de la experiența anului trecut, de la experiența campaniilor electorale din 2024. Mă refer aici la interferența din afară a Federației Rusești a grupărilor criminale organizate în procesele electorale. Trebuie să fim foarte pregătiți și foarte interconectați. Ați observat și voi, acești indivizi au devenit deja – sau încearcă să devină – activi și pe un mal, și pe altul al Prutului.”

În fața provocărilor regionale și globale, ambii oficiali au subliniat necesitatea unei colaborări mai strânse și mai eficiente, reafirmând că parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România este esențial pentru stabilitatea și prosperitatea reciprocă.

 

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata