Aflat într-o vizită la Moscova, unde ar avea mai multe întrevederi, dar și negocieri cu privire la aducerea vaccinului Sputnik V în țara noastră, Igor Dodon a venit cu o solicitare către Comisia Extraordinară pentru Sănătate Publică, care ar urma să vină cu decizii privind restricțiile care se impun după instituirea stării de urgență.
„Rog guvernul, Comisia pentru Situații Excepționale să vină cu un set de acțiuni de susținere a cetățenilor și agenților economici (stoparea controalelor din partea organelor de stat, suport pentru salariați, dar și pentru agenți economici. Reiterez poziția PSRM: nu susținem propunerea unor politiceni de închidere totală a activităților economice”, a scris Igor Dodon pe Facebook.