Ședința Parlamentului: Astăzi, cel mai probabil, Dorin Recean va cere prelungirea stării de urgență

Astăzi, începând cu ora 10:00, are loc ședința Parlamentului. Printre proiectele care vor fi analizate se regăsește și cel cu privire la decontările în numerar, care a stârnit mai multe critici în spațiul public.

Tot astăzi, premierul Dorin Recean va merge în Parlament pentru a cere prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile. Solicitarea a fost motivată de ameninţările existente şi, respectiv, de necesitatea asigurării securităţii aprovizionării cu resurse energetice, gestionării fluxului de refugiaţi şi a contracarării altor riscuri de securitate.

ADRIAN EFROS, ministrul de Interne  Dinamica situației de securitate regională din ultimele luni și incertitudinea privind evoluția ulterioară a războiului dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei constituie circumstanțe ale păstrării riscurilor cu nivel înalt de impact care pot afecta și Republica Moldova. Având în vedere consolidarea instrumentarului de influență informațională ghidată din exterior cu elemente de dezinformare totale sau parțiale se anticipează eforturi ale factorului rus în albia ocolirii măsurilor de autorități întru menținerea amplitudinii știrilor false, manipulărilor, promovarea mesajelor distorsionate”.

Astfel, prim-ministrul Dorin Recean va merge în plenul Parlamentului pentru a cere votul deputaților privind instituirea stării de urgență.

DORIN RECEAN, premierul Republicii Moldova

„Într-adevăr o să avem nevoie, în următoarele 30 de zile, până ne consolidăm celelalte instrumente, să putem acționa asupra provocărilor pe energie, pe dezinformare și propagandă, dar și pe tentativele de interferență pe care le-am observat în ultimul timp”.

Starea de urgență pe întreg teritoriul țării a fost declarată de către Parlament în data de 24 februarie, 2022, la propunerea Guvernului. Ultima dată, deputații au votat pentru prelungirea stării de urgență în data de 21 septembrie.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata