Serghei Șoigu reapare în ziua asaltului final în Donbas. „Armata rusă îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem”
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov a declarat marţi că a început următoarea fază a „campaniei militare” a Rusiei în Ucraina, centrată pe „eliberarea completă” a regiunilor proruse Doneţk şi Lugansk. Și ministrul apărării, Serghei Șoigu, care nu a mai apărut în spațiul public în ultima parioadă, este citat de agenția RIA cu o declarație în care arată că armata rusă „îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem în cursul operațiunii militare speciale”.
„Operaţiunea în estul Ucrainei are ca obiectiv, aşa cum s-a anunţat deja, eliberarea completă a republicilor Doneţk şi Lugansk. Această operaţiune va continua, următoarea fază a acestei operaţiuni începe”, a declarat Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, într-un interviu la postul de televiziune India Today, difuzat de instituţia pe care o conduce.
„Şi mi se pare că va fi un moment important al acestei operaţiuni speciale”, a adăugat Lavrov, primul înalt oficial din Rusia care confirmă public că marea bătălie a Rusiei pentru Donbas a început, notează EFE, preluată de Agerpres.
La rândul său, agenția rusă de presă RIA îl citează pe ministrul apărării, Serghei Şoigu, care a declarat că forţele ruse pun în aplicare în mod metodic planul „de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk” din provincia Donbas.
„Armata rusă îndeplinește sarcinile trasate de comandantul suprem în cursul operațiunii militare speciale. Planul de a elibera republicile populare Doneţk şi Lugansk este implementat cu consecvență și se iau măsuri pentru a restabili pacea”, a spus ministrul Șoigu, potrivit agenției RIA.
Potrivit sursei citate, Şoigu a mai spus că evenimentele din ultimele luni demonstrează cât de important este pentru Rusia să continue să-şi perfecţioneze armata.