Siegfried Mureșan, europarlamentar român, ar putea fi propus în calitatea de președinte al Parlamentului European
Europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL, PPE) a anunțat miercuri că a propus în cadrul Grupului Popular European ca viitorul președinte al Parlamentului European să fie un eurodeputat român și a avansat în acest sens numele lui Siegfried Mureșan, vice-lider al grupului PPE și vicepreședinte al Partidului Popular European.
“În Partidul Popular European, Partidul Național Liberal și grupul europarlamentarilor români este al doilea după grupul german. Logic ar fi să creștem în putere și să începem să ne mărim influența. Am și discutat la Berlin într-un cerc de români și într-un cerc mai restrâns de politicieni PPE ca poziția care se va elibera în Parlamentul European, cea ce de președinte, și care va trebui prin negociere să revină Partidului Popular European și să fie ocupată de un român. Vă pot spune că am prezentat această situație atât grupului PPE România, cât și unor apropiați din Partidul Popular European, spunând că este momentul ca și estul Europei să aibă o funcție din cele importante – președinția Consiliului European, Comisiei Europene, Parlamentului European și Banca Centrală Europeană. Este un moment prielnic ca un român, reprezentând PPE și estul Europei, să ocupe această funcție”, a declarat Falcă, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro.
La reuniunea grupului PPE de la Berlin de săptămâna trecută, popularii europeni și-ua confirmat angajamentul față de acordul din 2019 dintre grupurile politice din Parlamentul European ca președintele Parlamentului în a doua jumătate a mandatului să provină din rândurile grupului PPE.
În același timp, Grupul PPE a lansat atunci o procedură internă de selectare a candidatului său.
“Domnul Weber a și transmis ca nu poate să ocupe aceasta funcție. El dorește să candideze la funcția de președinte al Partidului Popular European în locul domnului Tusk care revine în prim-planul politicii din Polonia. Logic ar fi ca partidul numărul doi din PPE să solicite această funcție de jumătate de mandat de președinte al Parlamentului și eu l-am propus pe domnul Siegfried Mureșan, el fiind și vicepreședintele PPE, având și o experiență în Parlamentul European. Cu un lobby foarte bun, cu o relație personală cu președintele Renew, care este român și care ar trebui să sprijine această nominalizare, Siegfried Mureșan este omul care poate să ocupe această funcție“, a continuat Falcă.
Potrivit informațiilor apărute recent și în presă, Manfred Weber, care este președintele grupului PPE din Parlamentul European, ar urma să candideze pentru șefia PPE.
La începutul mandatului actualului Parlament European (iulie 2019), președintele instituției a fost ales social-democratul David Sassoli ca urmare a negocierilor dintre familiile politice în urma cărora poziția de președinte al Comisiei Europene a revenit PPE (Ursula von der Leyen), funcția de președinte al Consiliului European a fost preluată de Renew Europe (Charles Michel). De asemenea, poziția de Înalt Reprezentant pentru afaceri externe și politică de securitate a revenit social-democraților europeni (Josep Borrell), iar la șefia BCE a fost numită Christine Lagarde din Franța.