Sîrbu și Keli, de neoprit la Eagles Next Level
Show incendiar la turneul internațional Eagles Next Level, competiției care a dăruit în weekend un șir de emoții și multă adrenalină atât sportivilor, cât și fanilor, mai ales că conaționalii noștri au obținut mult așteptatele succese.
Astfel, în cadrul principalului duel al evenimentului, lupta pentru centura categoriei de 61,2 kg, Mihail Sîrbu și-a adjudecat victoria, luându-și, totodată, revanșa în fața românului, Bogdan Barbu, care în 2017 a câștigat confruntarea directă pentru titlul suprem. Acum, pe finalul rundei a doua, printr-o strangulare efectuată pe la spate, moldoveanul a reușit să-și demonstreze adevărata valoare.
Seara a fost una magică și pentru Donna Keli, care nu a avut emoții în fața lui Imanly Tunzala, din Azerbaidjan. Datorită unei covingeri ferme, Donna a câștigat înainte de expirarea timpului.
Șirul victoriilor sportivilor noștri a continuat, iar următorul în această listă selectă a fost Petru Buzdugan, care l-a învins prin KO pe ucraineanul Oleg Pancenko. De asemenea, învingători au ieșit și lupătorii moldoveni aflați la început de carieră, Grigore Albu, Nicolae Gâscă, Andrei Frunze, Nicolae Hantea, Ion Tuburceanu și Maxim Isac.
Mai puțin noroc a avut însă Valeriu Mircea, care a cedat la puncte în lupta contra cunoscutului luptător armean, Martun Mejlumyan.
Menționăm că succesele în serie obținute de atleții noștri la Eagles Next Level demonstrează că avem o școală puternică în domeniul artelor marțiale mixte.