Spre New York alături de președinții Estoniei, Poloniei și șeful NATO. Cum a fost surprinsă Maia Sandu
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își începe astăzi vizita de două zile la New York, SUA, unde se află pentru lucrările celei de-a 77-a Adunări Generale a Organizației Națiunilor Unite. În prima parte a zilei, șefa statului va participa la sesiunea de inaugurare a dezbaterilor din cadrul Adunării Generale, după care se va întâlni cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres.
Pe parcursul zilei, Președinta Maia Sandu va participa la conferința „Democracy delivers”, organizată de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Ulterior, șefa statului se va adresa invitaților prezenți la evenimentul „Educația în mișcare”, organizat de Clinton Global Initiative.
De asemenea, Președinta Maia Sandu va avea întrevederi bilaterale cu: Alexander Van der Bellen, Președintele Austriei; Kassym-Jomart Tokayev, Președintele Kazahstanului; Jens Stoltenberg, Secretarul General NATO, și Samantha Power, Administratoarea USAID.
Precizăm că, după ce a participat luni, 19 septembrie, la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, Maia Sandu a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături președintele Estoniei, Alar Karis, președintele Poloniei, Andrzej Duda și Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în același avion ce se îndrepta spre New York, unde, în perioada 20 – 22 septembrie, va avea loc cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).