Start procesului de admitere 2020-2021

Important pentru viitorii studenți. Astăzi a demarat procesul de admiterea în instituţiile de învăţământ superior din Moldova, ediția 2020-2021.

Astfel, în contextul situaţiei pandemice şi Stării de Urgenţă în sănătate publică din ţară, organizarea admiterii la programele de studii superioare de licenţă şi master se va desfăşura în regim online, transmite MOLDPRES.

De menționat că în această sesiune de admitere, Ministerul Educației a stabilit pentru toate universităţile termene comune de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere pentru studii superioare de licenţă.

În condițiile date, depunerea online a dosarelor de concurs se va efectua în perioada 27 iulie – 4 august, iar anunţarea rezultatelor intermediare se va face pe 7 august. Depunerea documentelor în original la instituţia aleasă va fi posibilă în perioada 8 – 18 august, conform unui orar cu accesul etapizat stabilit de instituţie, în diverse blocuri de studii, cu respectarea cerinţelor sanitar-epidemiologice şi protecţie de COVID-19 pentru cadre şi studenţi, iar anunţarea rezultatelor finale se va face pe 20 august.

În prezent, în Moldova activează 18 instituţii publice de învăţământ superior. Conform datelor statistice, în anul trecut de studii, numărul de studenți a fost de 60,6 mii de persoane.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata