Ștefan Gațcan își retrage plângerea de la Procuratură
Plecat din țară acum câteva zile, Ștefan Gațcan, cel care a plecat din Pro Moldova, apoi și-a depus mandatul și a anunțat că revine în rândurile PSRM, a apărut într-un nou clip video pe care l-a postat pe Facebook. Ștefan Gațcan a anunțat că își retrage plângerea pe care a depus-o la Procuratura Generală în legătură cu pretinsele presiuni și intimidări din partea unor persoane pentru a-l forța să renunțe la mandatul de deputat. Gațcan spune că anume el a solicitat pază de stat.
„Vreau să vă spun că cererea depusă pe data de 30 iunie către Procuratura Generală, rog să fie retrasă. Da, într-adevăr am solicitat aplicarea articolului privind statutul deputatului pentru protecția mea și a familiei, deoarece, la etapa respectivă, a fost această necesitate. Sper să ne vedem curând în țară și, mai departe, să lucrăm pentru cetățeni, pentru țară”.
Săptămâna trecută, mai exact miercuri, după ce deputații socialiști anunțaseră că Gațcan a depus mandatul, iar grupul Pro Moldova a protestat în fața Președinției, Gațcan a postat pe pagina de Facebook un mesaj video dintr-o podgorie, în care anunță că este bine și că are nevoie de o perioadă de reabilitare. Ulterior, Poliția de frontieră a confirmat că Ștefan Gațcan a părăsit teritoriul Moldovei