Studiu: Sectorul Horeca, cel mai afectat de pandemie

Domeniul HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele) a fost unul dintre cele mai afectate de pandemia provocată de virusul SARS-CoV-2, înregistrând cele mai mari pierderi și cele mai multe falimente, se arată într-un studiu realizat de Institutul Muncii.

Potrivit autorilor anchetei, în perioada pandemiei COVID-19, activitatea sectorului HoReCa s-a redus cu 80%, mulți dintre cei care activează în domeniu au dat faliment, iar cei care au rămas au fost nevoiți să-și concedieze o parte dintre angajați, care acum sunt nevoiți să-și caute un loc de muncă.

Astfel, nedumeriți de unele acțiuni întreprinse în această perioadă, experții au venit cu un șir de recomandări pentru autorități, ca situația în domeniul HoReCa să se redreseze, precizând că, la moment, antreprenorii așteaptă subvenții, garanții de stat, vacanțe fiscale și chiar anularea amenzilor.

Amintim că restaurantele și cafenelele din Moldova și-au sistat activitatea pe 16 martie 2020. Ulterior, localurile și-au reluat activitatea, începând cu 15 iunie, dar cu multe restricții, care mai apoi au fost prelungite de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică până pe 15 februarie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata