SUA: Studenții străini vor fi nevoiți să plece

Studenții străini care studiază la universitățile din SUA vor trebui să părăsească țara sau vor risca să fie deportați, dacă instituțiile de învățământ vor continua cursurile numai online după vacanţa de vară. Anunțul a a fost făcut de către serviciile americane de migraţie, din cauza pandemiei de coronavirus. Decizia va afecta mii de studenți din toată lumea care studiază în SUA sau participă la cursuri de instruire.

Când unităţile de învăţământ vor opta pentru un model „hibrid”, ele vor trebui să certifice că studenţii lor străini sunt înscrişi la maximul posibil de cursuri în persoană pentru ca aceştia să îşi poată conserva dreptul de şedere.

Ca şi restul ţării, universităţile americane, care au în medie 5,5% studenţi străini şi depind în mare măsură de taxele de şcolarizare, şi-au închis porţile în martie şi au trecut la învăţământul online pentru a încerca să oprească răspândirea coronavirusului.

În lipsa unui vaccin, unele dintre acestea, ca Universitatea de Stat din California sau prestigioasa Universitate Harvard, au anunţat că îşi vor continua cursurile 100% online după vacanţa de vară.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata