Suportul unic, majorat cu 200 de lei

Pensionarii care au o pensie mai mică de 3.000 de lei lunar vor primi de două ori pe an o indemnizație din partea stalului în valoare de 900 de lei, cu 200 de lei mai mult decât era prevăzut până acum. O modificare în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.

Banii vor fi alocați beneficiarilor de pensie de limită de vârstă, pensii de dizabilitate, pensii de urmaș, pensii pentru vechime în muncă, pensii pentru unor categorii de angajați din aviația civilă, pensii pentru funcționari publici, pensii pentru unele categorii de angajați din domeniul culturii, pensii militarilor în termen și membrilor lor de familie, pensii participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, pensii din rândurile structurilor de forță și beneficiarilor de alocații sociale de stat.

Suportul financiar unic majorat va fi acordat pentru circa 660.000 de beneficiari.

De menționat că prim-ministrul, Ion Chicu a declarat că Guvernul va mai veni cu un suport unic de 900 de lei pentru pensionari și beneficiarii de alocații sociale, la 1 ianuarie 2021.

Și tot în ședința de astăzi a Executivului, s-a propus ca de la 1 octombrie curent să aibă loc indexarea cu 1,07 a pensiilor, reieșind din rata inflației înregistrată în primul semestru 2020.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata