Toţi angajaţii din Arabia Saudită trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă, au anunțat vineri, autoritățile. Măsura se referă atât la angajații din domeniul public, cât și la cei din sectorul privat.
Autoritățile au cerut angajatorilor să își îndemne angajații să se vaccineze pentru a reveni în siguranță la muncă.
Arabia Saudită a adoptat decizii tranşante pentru a determina populaţia să se vaccineze.
Duminica trecută a anunţat care sunt condițiile stricte pentru călătorii, în condițiile în care ele pot fi reluate din 17 mai. Astfel, cetățenii saudiți trebuie să prezinte un certificat de vaccinare, un test PCR negativ, să se fi vindecat de Covid de șase luni și să aibă sub 18 ani.
Vaccinarea în Arabia Saudită a început în decembrie, iar până în prezent au fost administrate 10 milioane de doze, la o populaţie de aproximativ 34 de milioane de locuitori.