Tauber: „Ilan Șor va reveni în țară și va participa în campania electorală”

Ilan Șor va reveni în țară pentru a participa în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Cel puțin asta dă de înțeles Marina Tauber, vicepreședinte al Partidului „Șor”, scrie jurnal.md.

„Domnul Ilan Șor va participa în campania electorală. Desigur că fizic, cum altfel poți să participi în campania electorală”, a declarat Marina Tauber la „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

„Este un precedent și Ilan Șor l-a aplicat cândva – concurenții electorali se adresează în instanță care decide că, în perioada campaniei electorale, concurenții înregistrați nu pot fi arestați”, a comentat analistul politic Roman Mihăieș.

Acum o săptămână, Ilan Șor a declarat că va cere prin avocați anularea mandatului de arestare pe numele său pentru a putea reveni în țară.

Șor este dat în căutare internațională după ce a fugit din Republica Moldova, în iunie, 2019. El a fost condamnat de o instanță de fond la 7 ani și jumătate de închisoare în dosarul jafului din sistemul bancar, dar se află în libertate până la pronunțarea unei decizii finale în acest caz.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata