Termenul exportului fără taxe în Rusia, prelungit

Veste bună pentru producătorii și exportatorii moldoveni de legume, fructe proaspete, struguri, conserve sau produse vinicole. Termenul exporturilor fără taxe vamale a mai multor categorii de mărfuri pe teritoriul Rusiei a fost extins până pe 31 decembrie curent.

Despre asta a anunțat președintele țării Igor Dodon în această dimineață, printr-o postare pe facebook, unde a mai menționat că acest lucru a fost posibil, datorită unei înțelegeri personale pe care a obținut-o săptămîna trecută cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.

Astfel, a mai precizat șeful statului, datorită acestei decizii, producătorii și exportatorii noștri de produse agricole și agroindustriale vor economisi până la 500 de milioane de lei, ceea ce este deosebit de important în condițiile restabilirii treptate a economiei naționale după criza pandemică.

Amintim că anterior, Igor Dodon a anunțat și despre faptul că părțile au convenit, de asemene, să soluționeze și problema emiterii autorizațiilor pentru tranzitul mărfurilor din Moldova către Rusia, prin Ucraina.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata