Transnistria critică Moldova pentru faptul că mașinile cu numere de înmatriculare transnistrene nu vor mai putea circula în Ucraina

Pretinsul Minister al Afacerilor Externe din PMR a rezumat rezultatele muncii pentru 6 luni din 2021. Un raport în acest sens a fost publicat pe site-ul oficial și preluat în presa locală afiliată așa-ziselor autorități transnistrene. În acesta se notează că, contrar principiilor și procedurilor convenite în procesul de negociere, în ultimul an și jumătate, nu a existat o singură ședință a „Reuniunii permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negociere privind soluționarea conflictului transnistrean în formatul 5+2”, notează realitatea.md.

Potrivit raportului, partea moldovenească a evitat dialogul și îndeplinirea obligațiilor sale. „Ca urmare a măsurilor unilaterale luate de aceasta, problemele legate de participarea vehiculelor cu nr. de înmatriculare transnistrene la traficul rutier internațional s-au agravat. Deci, pe 22 februarie, Moldova și Ucraina au anunțat oficial că de la 1 septembrie, șoferilor cu vehicule ale căror plăci de înmatriculare sunt transnistrene li se va interzice intrarea în Ucraina. Interdicția a fost generată de o rată insuficientă în obținerea nr. de înmatriculare neutre”„În același timp, propunerile părții transnistrene care vizau rezolvarea problemelor existente nu a fost primită cu înțelegere. Moldova, sub diverse pretexte, a refuzat să organizeze întâlniri ale grupurilor de experți (de lucru), iar acele întâlniri ale specialiștilor care au avut loc s-au dovedit a fi neproductive”.

„Partea moldovenească a refuzat să încheie un acord privind colaborarea dintre oficiile registrului civil și serviciile de arhivă din Transnistria și Moldova. După ce a respins proiectul transnistrean, nu a făcut nicio propunere în schimb”, scrie în raport. La fel, se mai spune că, „în pofida eforturilor Transnistriei și ale Misiunii OSCE”, s-a evitat reluarea cooperării între oamenii legii și soluționarea dosarelor penale motivate politic.

În cadrul ședințelor Comisiei mixte de control, partea moldovenească ar insista pe discutarea liberei circulații în zona de securitate, venind și cu cererea de a limita sau elimina prezența milițienilor transnistreni de strajă la granița cu Transnistria. „Din această cauză, rămân în așteptare aproximativ două duzini de rapoarte ale Comandamentului militar comun asupra situației din zona de securitate. Luarea în considerare a acestora înseamnă asigurării funcționarea neîntreruptă și de succes a mecanismelor de menținere a păcii”.

Raportul mai subliniază faptul că așa-zisul Minister al Afacerilor Externe „a folosit întreaga gamă de legături din politica externă pentru a informa partenerii internaționali ai Transnistriei privind abordările distructive ale părții moldovenești, cu scopul de a obține sprijin politic și diplomatic pentru a depăși criza prelungită cât mai curând posibil. „Partea transnistreană a solicitat ferm necesitatea următoarei runde a „Conferinței permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negociere privind soluționarea transnistreană” fără condiții prealabile”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata