Transportul de pasageri a fost grav afectat

Transportul rutier de persoane din Moldova a fost grav afectat de criza pandemică. Or, potrivit autorităților, în această perioadă numărul de călători a scăzut cel puțin în jumătate și, totodată, s-a diminuat frecvența efectuării curselor regulate.

„Ca urmare a răspândirii infecției de COVID-19, transportul rutier de persoane a fost și este încă unul dintre cele mai afectate sectoare din economia națională. Dacă în luna martie, înaintea începerii pandemiei, din numărul total de 6.865 de curse planificate, erau efectuate 88%, pe durata Stării de Urgență, numărul acestora a scăzut la mai puțin de 10%. ”

Dar, mai spune Iulina Postică, nu doar restricțiile impuse de către autorități au creat probleme, ci și cursele organizate de așa-numiții transportatori iliciți.

„Conform estimărilor, 80% din cursele interne efectuate pe perioada stării de urgență erau organizate de așa-numiții transportatori iliciți. ANTA nu și-a sistat activitatea, respectiv în tot acest timp au fost aplicate 64 de procese verbale în privința transportării ilicite a persoanelor.”

Totuși, în prezent, cursele au fost restabilite în proporție de 60% și lucrurile încep să revină la normal, a mai precizat secretarul de stat.

„În prezent, toate gările auto și-au reluat activitatea. Conform deciziei Comisiei Naționale de Sănătate Publică transportul pasagerilor are loc doar în limita locurilor existente în transportul public, totodată aceștia trebuie să poarte măști, iar administratorii să asigure dezinfectarea regulată a unității de transport.”

Amintim că pentru a diminuat problemele apărute în acest sector, anterior autoritățile au prelungit atât valabilitatea certificatelor de competență profesională pentru managerii de transport și șoferi, cât și rapoartelor de inspecție tehnică pentru autocare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata