Ucraina: Criza luării ostaticilor s-a încheiat
Teroarea celor 13 persoane luate ostatice în orașul ucrainean Luțk s-a încheiat, după ore bune în care autoritățile au negociat cu atacatorul. Potrivit informațiilor, un bărbat înarmat a deturnat un autobuz și a luat ostatici 13 persoane. Individul s-a prezentat polițiștilor drept „Maxim Plahoi”.
Solicitările sale erau ca oficialii tuturor organelor guvernamentale să se numească „teroriști în lege”. De asemenea, acesta a dorit ca președintele să înregistreze un mesaj video și să îndemne pe toți să vizioneze filmul din 2005 „Pământenii”.
Lucru pe care Zelenski l-a și făcut.
Atacul s-a încheiat după ore de tensiune şi negocieri în care trupele Serviciului de Securitate al Ucrainei, specializate în combaterea terorismului, au fost în alertă şi au încercuit autobuzul cu ostatici. Ministrul de Interne al Ucrainei a declarat că „îl aşteaptă ani buni de închisoare”. Bărbatul, născut în Federația Rusă, are 44 de ani şi a mai fost condamnat în trecut.