Un administrator de companie din telecomunicații, amendat pentru divulgarea datelor din ordonanța unui procuror PCCOCS
Mai exact, inculpatul primise de la oamenii legii o ordonanță semnată de un procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care solicita informații despre utilizatorii finali ai serviciilor prestate. Documentul viza anumite numere telefonice, pe care inculpatul le pusese la dispoziția celuilalt administrator, care la rândul său le-a dat în folosință clienților săi. Clienții, însă, le-au folosit pentru înșelarea „investitorilor” în criptomonedă, care au fost lăsați fără două milioane lei.
Prin urmare, divulgarea datelor ordonanței procurorului era de natură să pună sub risc tragerea la răspundere penală a autorilor escrocheriei investigate. Așa cum inculpatul și-a recunoscut vinovăția, potrivit legii, instanța de judecată i-a aplicat o amendă redusă prevăzută de Codul penal, comparativ cu cea maximă de 32.500 lei (sau pedeapsa cu muncă neremunerată de la 180 la 240 de ore).