Un profesor din Edineț va petrece următorii 25 de ani după gratii, pentru comiterea a 23 de episoade de infracțiuni sexuale, inclusiv viol

Un bărbat de 48 de ani, a fost recunoscut vinovat de comiterea a 7 episoade de viol, 8 episoade de acțiuni violente cu caracter sexual și 8 episoade de acțiuni perverse, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 25 de ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii, precum și cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de peste 250 000 lei.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, în perioada anilor 2017-2022, inculpatul, activând în calitate de profesor de muzică în raionul Edineț, atât în biroul de serviciu, cât și la domiciliul acestuia, a comis acțiuni prejudiciabile ce atentează la inviolabilitatea sexuală, libertatea psihică, integritatea corporală și sănătatea a șapte victime minore.
Inculpatul a pledat nevinovat.
În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata