Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut țărilor UE să accepte refugiați din Afganistan, transmite BNS. Ea a menționat că statele care au luat parte la misiunea din Afganistan ar trebui să aloce cote pentru primirea refugiaților.
„Trebuie să organizăm și să oferim rute legale și sigure în întreaga lume pentru toți cei care au nevoie de protecția noastră. Comisia este gata să exploreze posibilitatea de a aloca resursele bugetare necesare pentru a sprijini statele membre ale UE care vor ajuta la relocarea refugiaților ”, a spus Ursula von der Leyen.
Șeful CE a făcut declarația în timpul unei vizite la o bază militară din Spania, care va deveni un centru de primire pentru afganii care cooperează cu UE.
Șeful guvernului spaniol a adăugat că unele țări, inclusiv Danemarca și unele state baltice, au fost deja de acord să găzduiască afgani care au lucrat cu UE și NATO.