Va petrece ani buni după gratii, după ce a cerut bani de la o femeie, șantajând-o cu răspândirea pozelor intime

Un deținut în vârstă de 29 de ani, a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii de șantajstabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 69.500 lei.

Potrivit Procuraturii Generale, prin cumul parțial al pedepselor aplicate, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă de 11 ani de închisoare, cu încasarea amenzii nominalizate.

Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, la începutul anului 2022, având intenția dobândirii unui folos financiar ilicit, fiind deținut într-un penitenciar de la nordul țării, a pus în aplicare o schemă infracțională, utilizând telefoane mobile conectate la rețeaua Internet.

Acesta și-a creat conturi sub nume fals din rețeaua de socializare ,,odnoklassniki.ru” și a purtat discuții scrise cu victima, pe care a determinat-o să expedieze poze în ipostaze intime. Ulterior, prin amenințarea cu răspândirea acestor imagini rudelor sale, a solicitat de la femeie diferite sume de bani și cartele reîncărcabile. Victima a transmis în total prin intermediul rutelor de microbuz 13 000 lei și cartele în valoare de 600 lei.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor de care a fost acuzat.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata