Victimele Holocaustului, comemorate într-o ceremonie organizată la monumentul  „Victimelor Fascismului” din Capitală

Victimele Holocaustului au fost comemorate într-o ceremonie organizată la monumentul  „Victimelor Fascismului” din Capitală. Oficiali, diplomați, reprezentanți ai comunității evreiești şi ai celei rome au ținut un minut de reculegere în memoria celor care au avut de suferit un comportament inuman. Potrivit celor prezenți, nicio națiune din lume nu trebuie să-și deplângă cetățenii, așa cum s-a întâmplat în anii celui de-al doilea război mondial.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Avem responsabilitatea să vorbim și datoria să facem tot ce ne stă în puteri, pentru ca niciodată, nicăieri în lume să nu se mai întâmple asemenea tragedii. Astăzi ne-am adunat aici să comemorăm oamenii pe care i-am pierdut. Fiecare dintre noi avem părinți, bunici care ne-au povestit despre această filă neagră din istoria omenirii, simțită pe deplin și în satele sau orașele din Republica Moldova. Asemenea evenimente nu trebuie să fie date uitării, fiindcă altfel riscăm să fie repetat. Nimic nu justifică omorârea unor oameni doar din cauza apartenenței lor religioase sau etnice.”

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a spus că Holocaustul este o zi cu semnificație profundă și pentru cei din Republica Moldova.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: „Teritoriul nostru a devenit martor al suferinței nemărginite al indiferenței și al urii. Toate aceste atrocități, fie ele de natură nazistă sau comunistă, ne amintesc că răul extrem, sub orice formă ar apărea, trebuie combătut de la rădăcină. Cu toate acestea, chiar și în cele mai întunecate momente, speranța a supraviețuit. Este lecția pe care ni-o oferă supraviețuitorii Holocaustului și victimele represiunilor politice. Ei ne arată că în ciuda oricărei suferințe spiritul uman poate rezista și renașe.”

Ambasadorul statului Israel în Republica Moldova, Joel Lion, a deplâns aceste file pline de masacru din istoria omenirii și a menționat cât de important este să ne amintim și să le comemorăm.

JOEL LION, ambasadorul Israelului în Republica Moldova: „Astăzi, la 80 de ani de la eliberarea de la Auchwitz, un loc în care peste un milion de evrei au fost exterminați, noi rămânem uniți, în amintiri, dureri și speranță.”

La rândul lor, reprezentanții comunității evreieși și romilor din țara noastră accentuat faptul că este o zi tragică și neagră în familiile care au avut părinți, bunei și străbunei uciși de regimul fascist.

ALEXANDR NISENBOIM, membru al Consiliului Comunității Evreiești din RM: „Este imposibil de crezut că aceste evenimente groaznice au avut loc doar opt decenii în urmă. Astăzi, când alături de noi rămân tot mai puțini martori a acestor evenimente tragice, ne ciocnim de noi încercări de a denatura faptele istorice. Această zi trebuie să devină pentru noi toți o avertizare că astfel de procese sunt inadmisibile.”

MARIN ALLA, directorul Coaliției „Vocea Romilor”: „Pentru noi ca și pentru comunitatea evreiască, în permanent suntem acei care plângem pentru cei care au murit în acele terori asupra unor oameni care nu puteau fi înțeleși. Este zi tragică. Este zi neagră în familiile care au avut părinți, bunei, străbunei care au murit. Comunitatea Romilor din Republica Moldova încearcă, face pași, vrea, tinde să avem acea posibilitate să nu uităm și să transmitem copiilor noștri ce au pățit romii noștri la Bug.”

Anual, pe data de 27 ianuarie, este marcată ziua Internațională de Comemorare a victimelor Holocaustului. Conform datelor oficiale, în 1941, în Basarabia existau 56 de ghetouri și lagăre de concentrare pentru evrei și romi. Oamenii au fost supuși unor lipsuri și violențe cumplite, fiind înfometați și omorâți cu sutele și miile. Holocaustul reprezintă cel mai mare masacru din istorie, la nivel mondial fiind uciși peste 6 milioane de evrei, sute de mii de romi, persoane cu dizabilități, opozanți politici, dar și alte grupuri etnice. Doar în lagărul de concentrare de la Auschwitz au fost exterminați aproximativ peste un milion de oameni, majoritatea dintre ei fiind evrei.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata