VIDEO//12 ani de la „revoluția” din 7 aprilie, 2009. O capcană sau o schimbare spre bine?

Astăzi se împlinesc 12 ani de la protestele care au urmat scrutinul parlamentar din 5 aprilie, 2009. Rezultatele alegerilor parlamentare, care arătau victoria Partidului Comuniștilor și 60 de mandate în viitorul Legislativ, au determinat mii de tineri să iasă în Piața Marii Adunări Naționale, în semn de protest împotriva regimului comunist.

Protestul, inițial pașnic, s-a transformat ulterior într-o manifestație violentă cu dezordini în masă, iar sute de tineri au ajuns să fie maltratați în comisariate. Deși au trecut 12 ani de la acele evenimente, nu se cunoaște adevărul despre cei vinovați de organizarea și provocarea violențelor, iar cei care, în 2009, ocupau funcții înalte în stat au rămas nepedepsiți, unii aflându-se la guvernare și până în prezent.

Oficial, în urma protestelor din aprilie 2009, au fost înregistrate şi examinate, în special de procuratura municipiul Chișinău, 108 sesizări cu privire la infracţiuni comise de factori de decizie, în special poliţişti. În 31 de cazuri procurorii s-au autosesizat din materiale apărute în presă sau din declaraţii.

Atunci, tânărul Valeriu Boboc a murit în urma loviturilor primite din partea ofițerilor, iar în presă s-au vehiculat şi alte nume de tineri decedaţi, Ion Ţâbuleac şi Eugen Ţapu. Ancheta oficială nu a confirmat însă vreo legătură a deceselor acestora cu evenimentele din 7 aprilie.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata