VIDEO/ Afacere cu droguri, dată peste cap, la Cahul. Polițiștii au ridicat droguri în valoare de 900 000 de lei

Ofițerii Direcției investigații Sud a INI, împreună cu polițiștii din Cahul și angajații IGPF Sud, sub conducerea procuraturii municipiului Cahul, au deconspirat afacerea ilegală cu droguri a unui grup infracțional.

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani, originari din raionul Cahul, în scop de comercializare, au pus în circulație droguri de tip marijuana pe teritoriul raionului Cahul. Aceștia, în perioada anilor 2022-2023 au cultivat şi înstrăinat o cantitate de droguri în proporții deosebit de mari.

În scopul probării acțiunilor ilegale ale suspecților au fost efectuate percheziții la domiciliile și în automobilele deținute de persoanele implicate, dar și locurile unde se presupunea că s-ar afla droguri și analogi ai acestora.

Astfel, polițiștii au ridicat mai multe plante de cânepă, semințe de canabis, telefoane mobile, cartele SIM, aparate confecționate artizanal pentru consumul drogurilor, dar și 36 de cartușe.

Valoarea estimativă a drogurilor ridicate constituie 900 de mii de lei.

În acest caz a fost pornit un dosar penal pentru circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, iar persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de până la 7 ani.

Persoanele bănuite în comiterea infracțiunii anterior au mai fost cercetate penal pentru alte infracțiuni.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata