VIDEO/ Alexandru Slusari: „Deputații PAS nu obosesc”

Alexandru Slusari, în calitate de fost vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău, crede că este imposibil ca deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) să obosească din cauza ședințelor Legislativului, care, potrivit actualei Agende, trebuie să se desfășoare o dată în săptămână. Astfel, a comentat Slusari, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, declarația deputatului PAS, Vitalie Jacot, care, anterior, la o emisiune de la TV8, a recunoscut că colegii lui au cerut reajustarea programului ședințelor Parlamentului, o dată la două săptămâni.

„Din câte eu am înțeles, aceasta este decizia Biroului permanent al Parlamentului – ședințele să aibă loc o dată la două săptămâni. Pentru mine e inexplicabil. Cel puțin, la noi, nu era această problemă. Spre deosebire de actualul Parlament, noi am avut și joi și vineri, deseori, ședințe. Aici, eu nu țin minte când. Cred că de două ori, în doi ani, eu am văzut să fie ședințe joi și vineri”, a relatat Alexandru Slusari.

Nu știu cum, în acest ritm, PAS-ul va reușit să îndeplinească angajamentele europene, se întreabă Slusari.

„În contextul când noi ne-am asumat angajamentele până la 31 martie, să avansăm în realizarea Agendei europene, această decizie… Iarăși, lipsa de transparență, pentru că nu cunosc toate subtilitățile, dar eu nu găsesc nicio explicație, la fel, ca și în cazul extinderii Stării de Urgență. Foarte stranie această decizie”, a adăugat fostul vicepreședinte al Parlamentului.

Republica Moldova are încă mult de lucru la capitolul aplicarea legislației europene, țara noastră mișcându-se chiar mai lent decât Ucraina și Georgia. Cel puţin asta arată draft-ul raportului Comisiei Europene, care evaluează gradul de îndeplinire a reformelor fiecărei țări din trioul asociat, consultat de Europa Liberă, la sfârșitul lunii ianuarie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata