VIDEO/ Alte două persoane au fost reţinute pe cazul dublului omor din satul Hiliuți din raionul Făleşti, comis la începutul lunii noiembrie

Alte două persoane au fost reţinute pe cazul dublului omor din satul Hiliuți din raionul Făleşti, comis la începutul lunii noiembrie.

Ca urmare a măsurilor speciale de investigații și a acțiunilor de urmărire penală efectuate de ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu cei ai Inspectoratului de Poliție Fălești și sub conducerea Procuraturii Fălești, au fost reținuți doi tineri de 18 și, respectiv 20 de ani, ambii domiciliați în orașul Sîngerei.

Corpurile neînsuflețite ale doi bărbați de 25 și, respectiv, 26 de ani, au fost depistate în fâșia forestieră din sectorul de vile amplasat în extravilanul satului Hiliuți din raionul Fălești. În urma examinării inițiale la fața locului, polițiștii, împreună cu medicul legist, au constatat semne vizibile de moarte violentă, caracteristice maltratării, a informat Inspectoratul General de Poliție.

Mâinile unuia dintre ei au fost legate la spate cu o centură de piciorul drept, iar cadavrul celui de-al doilea tânăr zăcea în proximitate pe jumătate dezbrăcat. Ambii erau cu capurile însângerate. Unul dintre ei anterior a fost în vizorul poliției, iar semne de viață nu ar mai fi dat de marți, 2 Noiembrie.

Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală pentru omor, în cadrul căreia urmează a fi efectuate acțiuni de urmărire penală.

A doua zi, Poliția a reținut patru suspecți în acest caz.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata