VIDEO/ Au încercat să estorcheze 4.000 de euro de la un proprietar al unui service auto, însă au fost reținuți

Au încercat să estorcheze 4.000 de euro de la un proprietar al unui service. Este vorba despre trei indivizi, iar șantajul a avut loc în vara anului curent, anunță oamenii legii.

Potrivit informațiilor, atunci, bănuiții i-au inventat victimei o datorie de 3.000 de euro, după care aceasta a crescut până la 4.000 de euro. Astfel, aceștia l-au determinat să semneze o recipisă în acest sens, iar în cazul în care acesta nu le-ar fi dat banii în termen de două săptămâni, aceștia i-au impus penalități de 100 euro per oră de întârziere sau de 500 euro per zi de întârziere.

 „De unde s-au luat 4.000 de euro, poți să-mi explici? -Tu îmi datorezi bani. – 4.000 de euro? Tu îmi atribui datorii. – Tu îmi datorezi 2.000 de euro cash? – Nu! Inițial am zis, hai să facem omenește, iar tu ai început cu amenințări. M-ai impus să scriu o recipisă. Ai scris o plângere la poliție cu acea recipisă. – Eu nu te-am impus tu singur ai luat și ai scris. – Nu! Tu m-ai impus să scriu. – În situația dată doar eu pot să te ameninț. – Păi, tu ai și amenințat. – Eu deocamdată nu te-am amenințat, crede-mă. – Ei, da. – Eu nu te-am atins încă foarte mult timp. Vezi ca din nou să nu te ating.”

Bărbatul a fost pe parcurs șantajat și cu violența fizică asupra lui și asupra rudelor, dar și cu omor, precum și cu dezmembrarea mașinii soției acestuia. Victima, însă, a anunțat autoritățile, care luni l-au reținut pe cel mai tânăr din cei trei bănuiți, un tânăr de 23 de ani, atunci când primea de la victimă o parte din bani – 30.000 lei, la o stație de alimentare cu combustibil, din sectorul Botanica al Capitalei. Tot luni au fost reținuți și ceilalți doi bănuiți, cu vârstele de 35 și 55 de ani, urmare a 11 percheziții, inclusiv în garajul în care aceștia își aveau locul de muncă.

Investigațiile continuă.

 

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata