VIDEO// Bărbatul care l-a pălmuit pe Macron va sta patru luni în închisoare

Damien Tarel, bărbatul care l-a pălmuit marți pe președintele francez Emmanuel Macron, în timpul unei vizite în regiunea Drome, din sud-estul țării, a fost condamnat la 4 luni de închisoare cu executare. Decizia instanței vine la doar două zile de la incident.

Incidentul a avut loc în momentul în care președintele francez s-a apropiat de mulțiumea strânsă în spatele unui gard de protecție, pentru a da mâna cu oamenii. În acel moment, unul din oamenii care participau la eveniment, identificat apoi drept Damien Tarel, s-a repezit și l-a lovit pe Macron.

Gărzile de corp au intervenit imediat și l-au evacuat pe Macron. În același timp, l-au imobilizat pe Tarel.

Instanța l-a condamnat pe Tarel la un total de 18 luni, dintre care 4 cu executare și 14 cu suspendare.

Bărbatul în vârstă de 28 de ani este un fan al săbiilor medievale și al artelor marțiale. Anterior, Tarel a declarat instanței din Valence, în sudul Franței, că este un simpatizant de dreapta care a acționat pentru că președintele a susținut tot ceea ce era putred în Franța.

 

Președintele francez a mers la Drome pentru a exprima în special sprijinul reprezentanților hotelurilor și restaurantelor. Sunt planificate alte vizite mai târziu în această lună și în iulie. Atacul asupra lui Macron a fost condamnat de Marine Le Pen, liderul partidului de dreapta „Mișcarea Populară”, și de Jean-Luc Melanchon, șeful mișcării de stânga.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata