VIDEO/ Detalii despre minora de 15 ani care bate crunt o altă fată, într-un parc din capitală

Inspectoratul de Poliție Buiucani a înregistrat cazul la data de 30 iunie, în urma apelului la numărul unic de urgență 112.

În cadrul măsurilor întreprinse, polițiștii au stabilit că totul s-ar fi întâmplat într-un parc din sectorul Botanica al capitalei, în jurul orei 02:20.

De asemenea, oamenii legii au stabilit identitatea uneia dintre agresoare, care s-a dovedit a fi o minoră de 15 ani, plasată într-un Centru de plasament în situații de risc, pe care îl părăsește fără a înștiința responsabilii centrului.

Aceasta anterior a mai fost implicată în astfel de cazuri, iar imaginile de agresiune erau distribuite în mediul online. În acest caz, victima s-a dovedit a fi o adolescentă de 17 ani dintr-un sat din Anenii Noi, care abandonează repetat domiciliul. Aceasta a fost supusă examinării medicale. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Fetele implicate în acest caz (agresoarea și victima), urmează să fie audiate în prezența specialiștilor de resort, pentru a stabili motivul faptelor.

Pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata